Symphonic Metal Echoes
Formațiile care vor urca pe scenă îmbină puterea și energia metalului cu eleganța și maiestuozitatea muzicii simfonice.
Molllust, formată în 2010 la Leipzig, Germania, și-a creat un loc aparte pe scena symphonic metal opera și este cunoscută pentru spectacolele lor captivante, care includ costume elaborate și elemente teatrale. Au cântat la festivaluri renumite precum Wave-Gotik-Treffen și Wacken Open Air. Concertele lor live sunt o combinație de muzică puternică, narațiune vizuală și o profundă conexiune cu publicul.
Anthology, înființată în 2008, este o trupă metal din Slovacia care a captivat inimile fanilor de muzică metal din întreaga lume prin energia lor intensă și stilul muzical complex. Formația a susținut numeroase concerte și turnee în Europa, participând la festivaluri renumite de metal precum MetalFest Open Air, Masters of Rock și Gothoom Open Air Fest.
Syn Ze Șase Tri este o formație de black metal simfonic din România, recunoscută pentru stilul său epic și intens cu influențe din mitologia și folclorul românesc. Fondată în anul 2007, Syn Ze Șase Tri a evoluat pe scene importante precum Rockstadt Extreme Fest, Dark Bombastic Evening și Metalhead Meeting.
Bendida este o trupă de metal symphonic fantasy din Sofia, Bulgaria, care va încânta publicul cu compozițiile lor bazate pe fantezie, mitologie și ficțiune, cu influențe din folclorul tradițional bulgar. Bendida a cântat alături de trupe consacrate, precum Sirenia, Apocalyptica și Nightwish.
Meteora este o trupă de metal simfonic din Ungaria, cunoscută pentru sunetul lor epic și combinația dintre elemente metal și orchestrale. Formată în 2010, formația s-a remarcat în turnee precum European Symphonic Metal Nights, Metal Female Voices Fest, Epic Symphonic Metal. În 2024, vor cânta la Wacken Open Air!
Symfobia este o trupă de symphonic metal din Slovacia, apreciata pentru mixul unic de voci feminine puternice și aranjamente orchestrale complexe. Formația a captivat publicul la festivaluri importante precum Masters of Rock, Rock pod Kameňom, Rock Fest Barcelona, aducând un spectacol impresionant și o prezență scenică de neuitat.
Era Divina este o trupă de rock simfonic din România. Formată din muzicieni talentați, trupa a reușit să creeze o atmosferă dramatică și încântătoare la fiecare spectacol. Era Divina a cântat la evenimente de renume, precum festivalul Wacken Open Air, Hellfest, Masters of Rock ARTmania și Rockstadt Extreme Fest.
Magica, fondată în 2002, este o trupă românească de metal simfonic care se remarcă prin combinația distinctă de riff-uri puternice de chitară și aranjamente orchestrale elaborate. Magica a urcat pe scenă alături de nume mari ale genului la evenimente precum Wacken Open Air, Kavarna Rock Fest, Artmania Festival și Metalhead Meeting.
Coincidentia Oppositorum a luat naștere în anul 2020 în cadrul unei tabere de muzică, ASMM – music camp. Este singura trupă tribute Haggard din România și, foarte probabil, din lume. Ideea Symphonic Metal Echoes Fest a luat naștere în urma întâlnirilor și discuțiilor cu membrii acestei trupe.
Pe lângă concerte, participanții la festival se vor putea bucura de o varietate de activități și facilități:
- Zone de Meet & Greet: Fanii vor avea ocazia să-și întâlnească artiștii preferați.
- Standuri de Merchandise
- Food Court: O gamă variată de opțiuni culinare
- Activități Interactive: Workshop-uri de muzică, expoziții de artă și diverse alte activități culturale.
Symphonic Metal Echoes Fest este organizat de Peace of Art – music school și ASMM. Școala de muzică – Peace of Art a fost înființată în anul 2023 prin programul Start-up nation. Festivalul din 24-25 august 2024 este primul mare proiect Peace of Art prin care aceasta își propune să promoveze symphonic metal-ul în cadrul unui eveniment anual dedicat exclusiv acestui frumos gen muzical. ASMM este o asociație culturală cu o experiență de opt ani în organizarea de evenimente muzicale: serate, tabere, concerte, festivaluri.
