m

Urmăriți-ne pe:
GO UP

Ceremonialul schimbului de gardă – Garda Cetății Alba Carolina

Publicul va putea urmări defilarea Gărzii Cetății, inspirată de armata habsburgică din secolul al XVIII-lea, dar și momente de reconstituire care transformă esplanadele Porților a IV-a și a III-a într-o adevărată scenă de istorie vie. Spectatorii nu vor asista doar la un ceremonial, ci la o lecție de istorie despre Cetatea bastionară, despre viața de garnizoană, despre uniforme, arme, steaguri și simbolurile militare ale epocii.

Uniformele purtate de Garda Cetății au ca sursă de inspirație echipamentul militar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acestea fac trimitere la regimentul prezent în Cetatea bastionară în jurul anului 1763, cunoscut mai târziu drept Regimentul de Infanterie nr. 45, într-o perioadă în care fortificația avea rol de garnizoană a Imperiului Habsburgic. Fiecare element al costumelor a fost ales în urma unei documentări istorice, pentru ca reprezentațiile să redea cât mai fidel atmosfera acelei epoci.

Până la 1 octombrie, programul reprezentațiilor Gărzii Cetății va fi următorul:

Vineri, ora 20:00 – Garda mică, formată din 12 soldați;

Sâmbătă, ora 20:00 – Garda mare, formată din 22 de soldați și 4 cai, ceremonialul urmând să se încheie cu două salve de tun;

Duminică, ora 12:00 – Garda mică, formată din 12 soldați.

Ceremonialul schimbului de Gardă este organizat și prezentat de Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia.

  • 00

    days

  • 00

    hours

  • 00

    minutes

  • 00

    seconds

Date

mai 09 2026

Time

8:00 pm

Leave a Reply