SCURT ISTORIC

Situat în zona de sud-vest a Transilvaniei, orașul Alba Iulia, reședința județului Alba se află la o altitudine de 270 m, fiind așezat în apropierea râului Mureș, în perimetrul format din râurile Ampoi și Sebeș, munții Apuseni și Podișul Transilvaniei.

Alba Iulia este împărțită în așa – numitele „Orașul de Jos” și „Orașul de Sus” (orașul nou), datorită dispunerii geografice pe două terase ale râului Mureș. Orașul de Jos este format din orașul vechi, iar cetatea și cartierele de blocuri ridicate în perioada socialistă se află pe a doua terasă, fiind amplasate cu aproximativ 18-25 m mai sus decât Orașul de Jos.

Numeroase izvoare istorice atestă existența pe aceste locuri a unor așezări neolitice datând din mileniul al V-lea î. Hr., locuite de triburi de păstori și agricultori. Ulterior, în apropierea Albei Iulia de astăzi, s-au pus bazele unui important centru tribal dacic, numit Apoulon. Descoperirile arheologice indică faptul că Cetatea dacică Apoulon se afla la Piatra Craivii, un masiv stâncos localizat la nord de oraș.

Odată cu epoca romană, în urma războaielor daco-romane (sec. II d. Hr.) care au avut ca rezultat cucerirea Daciei și includerea sa în Imperiul Roman, la Alba Iulia a fost edificat castrul roman Apulum, unul dintre cele mai importante centre ale stăpânirii romane de pe teritoriul Daciei. Acesta a funcționat între anii 106-275 d. Hr., datorită cantonării în zonă a Legiunii a XIII-a Gemina. În jurul castrului s-au dezvoltat două așezări civile care au dobândit pe rând statutele de municipium și colonia – Colonia Aurelia Apulensis și Colonia Nova Apulensis, ultimul constituindu-se în jurul castrului roman.

Colonia Aurelia Apulensis era situată pe teritoriul actualului cartier Partoș din Alba Iulia, în apropierea râului Mureș, important port fluvial la aceea vreme. Această așezare a fost supranumită Khrysopolis, ceea ce însemna „orașul bogat în aur”.

După retragerea administrației și armatei romane din Dacia, de la finalul sec. al III-lea, zona a fost marcată de invaziile mai multor popoare migratoare, o parte dintre acestea stabilindu-se în zonele populate din Alba Iulia și împrejurimi. Castrul Apulum a fost în continuare locuit, însă treptat, acesta s-a deteriorat, în lipsa unei structuri administrative care să se ocupe de întreținerea acestuia.

Istoria orașului a fost marcată în secolele următoare de stabilirea bulgarilor în zonă și ulterior de extinderea regatului Ungariei în spațiul Transilvaniei, care a adus cu sine așezarea populației de origine maghiară și, câteva secole mai târziu, colonizarea sașilor pe teritoriul Transilvaniei.

De-a lungul perioadei, Alba Iulia este atestată cu diferite denumiri- Bălgrad („cetatea albă” în limba slavonă), Gyulafehérvár („cetatea albă a lui Gyula” în limba maghiară), Weissenburg („cetatea albă” în limba germană).

În prima perioadă a epocii medievale, Transilvania a făcut parte din Regatul Ungariei, având statutul de voievodat autonom, iar Alba Iulia a devenit reședință episcopală a acestuia. După bătălia de la Móhacs (1526), moment care marchează sfârșitul Regatului Ungariei, Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană, iar Alba Iulia capitală a Transilvaniei și sediu al principilor.

În anul 1571, la Alba Iulia a fost înființată Mitropolia Ortodoxă (Mitropolia Bălgradului) de către voievodul Mihai Viteazul,  pe locul actualei biserici memoriale, în imediata vecinătate a zidurilor cetății.

În prima zi de noiembrie a anului 1599, în urma victoriei obținute la Șelimbăr după înfrângerea oastei principelui Andrei Báthory, voievodul Mihai Viteazul îți face intrarea triumfală în Alba Iulia prin Poarta Sfântul Gheorghe a cetății și se instalează în Palatul Principilor. Prin scurta sa domnie a rămas în istoria românilor ca fiind un precursor al unificării teritoriilor locuite de români.

Epoca principatului se încheie odată cu victoria asupra turcilor și preluarea Transilvaniei de către Imperiul habsburgic, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Cetatea Alba Iulia este predată armatei austriece, iar câțiva ani mai târziu va începe construcția unei noi cetăți ce va găzdui întregul arsenal al provinciei.

Cetatea Alba Carolina reprezintă simbolul orașului și a fost construită între anii 1715-1738,  proiect inițiat de autoritățile habsburgice după instaurarea acestora în Transilvania, la finalul secolului al XVII-lea. Proiectul de construcție a cetății, care încorpora părți din fortificațiile și edificiile anterioare, a fost întocmit de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti și aprobat de mareșalul Eugeniu de Savoia, conducătorul trupelor militare imperiale în Războiul turco-austriac.

Cetatea Alba Carolina sau Karlsburg, denumire primită după împăratul Carol al VI-a de Habsburg, impresionează prin amploarea și complexitatea elementelor componente ( 7 bastioane, 6 raveline, o contragardă, separate de șanțuri largi) ce conferă fortificației forma de stea la care se adaugă bogăția sculpturală a celor șase porți de factură barocă cu care a fost înzestrată.

După realizarea lucrărilor de restaurare cofinanțate din fonduri europene, cetatea a cunoscut o creștere semnificativă a vizibilității turistice, fiind cel mai impresionant monument de artă militară din țară și un exemplu al celor mai moderne fortificații din perioada secolului al XVIII-lea.

Aportul autorităților austriece a dus la dezvoltarea orașului din punct de vedere economic și militar, scopul cetății Alba Carolina fiind acela de a consolida și apăra teritoriile austriece în fața turcilor.

Anii următori au fost marcați de mișcări socio-politice îndreptate împotriva stăpânirii imperiale și a barierelor impuse de aceasta printre care amintim: Răscoala Țărănească din 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan și Revoluția de la 1848 urmată în anul 1867 de formarea dualismului austro-ungar.

Sfârșitul Primului Război Mondial a marcat unul din cele mai importante evenimente din istoria României. Pe data de 1 decembrie 1918, prin Rezoluția de la Alba Iulia, a fost proclamată unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Alba Iulia a devenit astfel pentru a doua oară orașul unirii românilor, aici având loc încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria, pe data de 15 octombrie 1922, în fața catedralei ortodoxe, ca regi ai României Mari.

În urma lucrărilor de restaurare și amenajare, cetatea Alba Carolina a devenit unul dintre principalele puncte de atracție pentru turiștii din întreaga lume iar evenimentele organizate anual dau culoare și viață vechii fortificații.