m

Urmăriți-ne pe:
GO UP

Ateliere de încondeiat ouă, în Cetatea Alba Carolina

Mai multă culoare pentru cea mai mare sărbătoare

Timp de 3 weekenduri, albaiulienii și turiștii sunt invitați la ateliere de încondeiat ouă

 

Din acest week-end, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Cetatea Alba Carolina va deveni spațiu liber pentru creație și inspirație.

Micii albaiulieni sunt în special vizați de atelierul inedit de încondeiat ouă, pregătit de municipalitate, însă bineveniți sunt și cei mari, care vor să își exprime în cel mai creativ mod ideile de înfrumusețare a tradiționalelor ouă de Paște.

În după amiezile de vineri, durata atelierelor este de 3 ore iar sâmbătă, începând cu ora 10, atelierele de încondeiat ouă se vor derula pe parcursul a 5 ore. Pentru a le da ocazia cât mai multor iubitori de frumos să se bucure de aceasta experiență, toate activitățile se vor desfășura în serii de câte 12 persoane, până pe data de 30 aprilie, pentru că ouăle se pot încondeia până la Sărbătoarea Înălțării Domnului.

Participarea la atelierele de încondeiat ouă este gratuită iar “operele” rezultate pot fi luate acasă de către creatorii lor.

Atelierele se vor desfășura în datele de 8-9 aprilie, 15-16 aprilie, 29-30 aprilie, în serii de câte maxim 12 persoane, la fiecare 45 de minute.

Înscrierile în serii se pot face la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, din Cetatea Alba Carolina, Aleea Sf. Capistrano, nr. 28, între orele 09.00-17.00, la telefon 0371 337 148 sau pe e-mail turism@apulum.ro.

 

Date

apr. 09 2022
Expired!

Time

10:00 am - 3:00 pm

Leave a Reply